Duminică, 1 Decembrie, cu prilejul Zilei Naţionale a României, Primăria Municipiului Lugoj şi Garnizoana Lugoj vor organiza o serie de manifestări comemorative, care vor începe la ora 10.00, la Monumentul Unirii din Piaţa J. C. Drăgan.

Ceremonialul militar şi religios va debuta cu acordarea onorului militar, după care fanfara oraşului va intona Imnul de Stat al României. Se va oficia serviciul religios şi în continuare reprezentantul Muzeului de Istorie şi Etnografie al Municipiului Lugoj, arheolog Răzvan Pinca va susţine o alocuţiune dedicată Zilei Naţionale.

Vor avea apoi loc depuneri de coroane din partea unor instituţii, asociaţii şi partide politice. Va urma defilarea detaşamentului de soldaţi al Batalionului 183 Artilerie Lugoj şi a fanfarei oraşului.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă, instituţii publice din oraş, asociaţii nonguvernamentale şi partide politice, clerici şi jurnalişti.

Pe această cale invităm lugojenii să participe în număr cât mai mare la aceste manifestări care marchează cea mai importantă sărbătoare a românilor, Ziua Națională.

Comentarii

0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

9

accesări

Font Resize
Contrast