Petrassevich Cornel

[1916 – 1997]

Petrassevici Cornel

  S-a născut la Scăiuş, în comitatul Caraş-Severin, în 7 mai 1916. A urmat cursurile primare şi Liceul “Coriolan Brediceanu” la Lugoj. În 1930 devine student al Facultăţii de Medicină Bucureşti pe care o absolvă în 1936. În 1940 şi-a susţinut teza de doctorat, iar în 1941 a urmat cursurile militare de la Sibiu.

  În toamna anului 1948 este arestat şi după o judecată sumară este condamnat la 15 ani de închisoare, pentru că a fost medicul Societăţii americane YMCA.

  Reintegrarea în viaţa socială şi profesională se petrece în 1964. Graţie intervenţiei preşedintelui SUA, Richard Nixon, Cornel Petrassevich ajunge în 1969 la New York.

  În America a intrat în serviciul armatei Statelor Unite, desfăşurând o intensă muncă de studiu şi cercetare. Doctorul Cornel Petrassevich a predat în numeroase instituţii de învăţământ americane. Senatul SUA i-a recunoscut şi omagiat multiple merite pe plan profesional şi social, iar Partidul Republican i-a conferit distincţia Legiunea de Onoare.

  S-a stins din viaţă în anul 1997.


7

accesări

Font Resize
Contrast